Originile dobermann-ului sunt necunoscute - acest caine zvelt, dar extrem de robust si eficient in paza si protectie, ar putea fi rezultatul unei incrucisari intre ogar, terrier si ciobanesc, cel mai mult asemanandu-se cu pincherul. Dobermann-ul poarta numele celui care a reusit sa stabilizeze rasa in forma in care o cunoastem si astazi, la inceputul secolului 19.
Dobermann-ul este un caine activ, foarte atent la ceea ce se intampla in jurul sau, gata oricand sa intervina cu mult curaj atunci cand situatia o cere. Datorita firii sale "iuti" si independente, dobermann-ul are nevoie de un stapan ferm, care, prin educatie, sa-i cultive aceste calitati native si sa reprime orice manifestare in sens negativ a acestora - agresivitate, impulsivitate, posesivitate. Dobermann-ul se dreseaza usor in cazul in care metodele utilizate sunt corecte, deoarece este un caine inteligent si dornic de actiune.
Capul dobermann-ului este prelung, cu stop (zona dintre frunte si bot) putin marcat, cu bot lung si drept. Ochii, caprui sau caprui inchis, sunt migdalati, asezati usor oblic, fara proeminenta. Gatul este musculos si puternic, dar zvelt in acelasi timp, bine legat de corp. Trunchiul este armonios, bine proportionat, cu piept ingust pe laterale; zona abdomenului este supta, aproape ca la ogar iar crupa este alungita. Membrele sunt subtiri (din acest motiv multe persoane se refera la dobermann ca la "cainele-caprioara") dar puternice si musculoase. Parul este scurt, aspru, lucios si neted, purtat lipit de corp, in colorit specific, in nuante de maro si roscat cu spatele, capul si jumatatea superioara a membrelor, negre.
Se obisnuia cuparea cozii si a urechilor dobermann-ului dar, in ultima vreme multi proprietari au renuntat la aceasta practica; astfel, vom vedea din ce in ce mai multi dobermann-i cu urechile cazute si cu coada lunga, situatie in care va parea mai putin "fioros" decat daca urechile ar fi cupate si ar sta, din acest motiv, in pozitie verticala, ca la ciobanescul german.