Auzim adesea în jurul nostru formulări de genul „are încredere în sine” sau „nu are încredere în sine”, „se respectă” sau „nu se respectă”. Ce este încrederea în sine? De unde ştim că o persoană are încredere în sine şi o bună stimă de sine şi o alta nu are încredere în sine şi are o stimă de sine scăzută? Care sunt semnele obiective care ne ajută sa tragem aceste concluzii? Dar cum gândim despre noi înşine? De unde ştim dacă avem încredere în noi şi o stimă de sine pozitivă? Cum se manifestă o imagine de sine pozitivă? Dar o imagine de sine negativă? Care sunt consecinţele unei imagini de sine pozitive/negative? Care sunt factorii care favorizează dezvoltarea stimei de sine? Ce legătură există între imaginea de sine, stima de sine şi încrederea în sine? Cum se construieşte încrederea în sine?
Imaginea de sine este definită de modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru. În funcţie de percepţia noastră la un moment dat al dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori să fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor.
Imaginea de sine ne influenţează comportamentele, de aceea este important să ne percem cât mai corect, să dezvoltăm convingeri realiste despre noi înşine. Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o „hartă” pentru propriul „teritoriu” („Harta nu este teritoriul” – PNL), un barometru al stării noastre de bine. Relaţiile armonioase cu membrii familiei şi cei din jur, performanţele profesionale, asumarea unor responsabilităţi în acord cu resursele proprii indică o imagine de sine pozitivă, în timp ce absenţa motivaţiei sau o motivaţie scăzută, agresivitatea defensivă, comportamentele de evitare, rezistenţele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativă.
Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înşine în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi şi este direct proporţională cu conştientizarea valorii noastre. Fiecare fiinţă umană este unică şi are o valoare care merită să fie respectată. Valoarea unei fiinţe umane este dată de suma comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor sale trecute, prezente şi viitoare. Capacitatea fiinţei umane de a se proiecta în viitor, de a-şi conştientiza, dori şi anticipa devenirea prin raportarea la experienţele şi succesele anterioare şi credinţa despre propria eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine.
Am auzit mulţi părinţi spunând: „Nu faci bine, lasă că fac eu că ştiu mai bine” sau „Eşti prea mic, nu poţi tu să faci asta”. Astfel de fraze pot ucide în faşă încrederea în sine. Din dorinţa de a-i feri de suferinţe şi eşecuri în viaţă, mulţi părinţi îşi supraprotejează copiii menţinându-i dependenţi şi împiedicându-i astfel să-şi dezvolte încrederea în sine. Increderea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, în timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluari şi are un rol foarte important în stabilirea identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe percepţia pozitivă despre propriile noastre comportamente, de aceea este important să ne respectăm nevoile şi limitele pentru ca acţiunile noastre să ne pună în valoare, să fie viabile în ochii noştri.
Încrederea în sine nu este înnăscută şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-o în copilărie când părinţii noştri ne-au învăţat să facem împreună cu ei şi ne-au stimulat să ne asumăm responsabilităţi pentru a deveni autonomi în viaţă. Încrederea în sine este realistă şi predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obţinute în trecut, pe experienţele reale pe care o persoană le-a trăit şi care-i permit să prezică rezultatele la care se aşteaptă în viitor. Deci încredera în sine nu este oarbă şi prezintă o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe conştientizarea propriilor cunoştinţe şi competenţe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obţinute anterior şi este întreţinută prin abordarea treptată a altor experienţe în scopul de a fixa şi transfera competenţele, precum şi pentru a descoperi alte competenţe de care nu eram conştienţi.
Este important ca experienţele noi să fie abordate treptat, deoarece eşecurile repetate la experienţe noi pentru care nu reuşim să găsim o explicaţie pot avea efecte negative asupra încrederii în sine şi a stimei de sine. Dacă suntem flexibili şi putem recadra acţiunile şi experienţele noastre astfel încât să vedem partea bună, pozitivă a lucrurilor şi să învăţăm ceva din ceea ce ni se întâmplă, reuşim să ne construim încrederea în sine şi să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijează comportamentele, de aceea este important să păstrăm acele convingeri care sunt bune pentru noi şi ne ajută să ne schimbăm cadrele de referinţă. Abordarea unei situaţii dintr-o altă perspectivă ne permite să ne schimbăm reacţiile, să dezvoltăm comportamente noi, mai adecvate situaţiei prezente şi să obţinem astfel rezultate mai bune în viaţă.
Imaginea de sine este definită de modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru. În funcţie de percepţia noastră la un moment dat al dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori să fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor.
Imaginea de sine ne influenţează comportamentele, de aceea este important să ne percem cât mai corect, să dezvoltăm convingeri realiste despre noi înşine. Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o „hartă” pentru propriul „teritoriu” („Harta nu este teritoriul” – PNL), un barometru al stării noastre de bine. Relaţiile armonioase cu membrii familiei şi cei din jur, performanţele profesionale, asumarea unor responsabilităţi în acord cu resursele proprii indică o imagine de sine pozitivă, în timp ce absenţa motivaţiei sau o motivaţie scăzută, agresivitatea defensivă, comportamentele de evitare, rezistenţele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativă.
Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înşine în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi şi este direct proporţională cu conştientizarea valorii noastre. Fiecare fiinţă umană este unică şi are o valoare care merită să fie respectată. Valoarea unei fiinţe umane este dată de suma comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor sale trecute, prezente şi viitoare. Capacitatea fiinţei umane de a se proiecta în viitor, de a-şi conştientiza, dori şi anticipa devenirea prin raportarea la experienţele şi succesele anterioare şi credinţa despre propria eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine.
Am auzit mulţi părinţi spunând: „Nu faci bine, lasă că fac eu că ştiu mai bine” sau „Eşti prea mic, nu poţi tu să faci asta”. Astfel de fraze pot ucide în faşă încrederea în sine. Din dorinţa de a-i feri de suferinţe şi eşecuri în viaţă, mulţi părinţi îşi supraprotejează copiii menţinându-i dependenţi şi împiedicându-i astfel să-şi dezvolte încrederea în sine. Increderea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, în timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluari şi are un rol foarte important în stabilirea identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe percepţia pozitivă despre propriile noastre comportamente, de aceea este important să ne respectăm nevoile şi limitele pentru ca acţiunile noastre să ne pună în valoare, să fie viabile în ochii noştri.
Încrederea în sine nu este înnăscută şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-o în copilărie când părinţii noştri ne-au învăţat să facem împreună cu ei şi ne-au stimulat să ne asumăm responsabilităţi pentru a deveni autonomi în viaţă. Încrederea în sine este realistă şi predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obţinute în trecut, pe experienţele reale pe care o persoană le-a trăit şi care-i permit să prezică rezultatele la care se aşteaptă în viitor. Deci încredera în sine nu este oarbă şi prezintă o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe conştientizarea propriilor cunoştinţe şi competenţe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obţinute anterior şi este întreţinută prin abordarea treptată a altor experienţe în scopul de a fixa şi transfera competenţele, precum şi pentru a descoperi alte competenţe de care nu eram conştienţi.
Este important ca experienţele noi să fie abordate treptat, deoarece eşecurile repetate la experienţe noi pentru care nu reuşim să găsim o explicaţie pot avea efecte negative asupra încrederii în sine şi a stimei de sine. Dacă suntem flexibili şi putem recadra acţiunile şi experienţele noastre astfel încât să vedem partea bună, pozitivă a lucrurilor şi să învăţăm ceva din ceea ce ni se întâmplă, reuşim să ne construim încrederea în sine şi să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijează comportamentele, de aceea este important să păstrăm acele convingeri care sunt bune pentru noi şi ne ajută să ne schimbăm cadrele de referinţă. Abordarea unei situaţii dintr-o altă perspectivă ne permite să ne schimbăm reacţiile, să dezvoltăm comportamente noi, mai adecvate situaţiei prezente şi să obţinem astfel rezultate mai bune în viaţă.